Liceeni - Scrisoare către Tudor Chirilă

- "Pune-ţi o dorinţă!"
- "Vreau să schimb lumea!" :)

Cine sunt eu? Eu am şaispe ani, ce-am să pot să scriu eu? Ce să vă zic eu care să va schimbe? Ce-am să zic?
Că trebuie să iubim? Că suntem din Dumnezeu, în Dumnezeu? Că credinţa nu are nevoie de dovezi, că dac-am avea dovezi n-ar mai fi credinţă, ar fi încă un automatism cert în creierul nostru îmbâcsit? Ca nu trebuie să plecăm de-aici, să nu, să nu, să stăm, să găsim oameni buni, să facem ceva? Că trebuie să visăm? Nu ştiu, vezi? Nu ştiu ce să le zic. Dar frige, frige ceva în pieptul meu.
Nu vreau să plec de-aici! Nu vreau să fug! Aş vrea atât de mult să schimb lumea. Vreau să învăţ să schimb lumea. Vreau să fac bine, mult bine. Nu-i nimic mai frumos de-atât. Să faci bine. Să iubeşti. E atâta lucru, Doamne, să iubeşti.
Strălucim, trebuie să strălucim.

"Remember when you were young, you shone like the stars."

Shine on you crazy dimond!

Vreau o forţă. Aş vrea să mai cunosc o persoană care să îşi dorească atât de mult asta. Să trăiască pentru asta. Nu vreau planuri, nu acum, nu concreteţe, hei, mai e timp, cel puţin aşa cred, dar vreau sentiment.
O prietenă bună mi-a citit scrisoarea ta. A citit-o în clasă, la ora de dirigenţie. Nimeni nu a zis nimic. Voiam să ţip! Să râd, să plang, să sar, să urlu, "Heeeei, unde sunteţ?" Haide, haide, haide să schimbăm lumea.
De ce idealismul este considerat naivitate?
"O să-ţi treacă."
De ce? De ce să-mi treacă? E în mine, acolo, adânc. Vreau, vreau să fac ceva!
"Asta e! În ţara asta trăim, n-avem ce face. Ce putem să facem noi? Nu vezi că fac ce vor, nu se poate, nu se poate!"
Asta ne omoară, cuvintele astea distrug tot, omoară. Dacă nu s-ar fi putut face niciodată nimic, naiba ştie unde eram, toţi sclavi şi-un scârbos împuţit ne-ar fi condus pe toţi.
Oameni care s-au gândit să schimbe lumea au înnebunit, aşa e, dar cei care au schimbat-o au ajuns sfinţi :)

Tăcere şi resemnare.
Asta vor de la noi. Să credem că nu însemnăm nimic. Totul e atât de mare, vor să ne strivească, să nu mai gândim, să tăcem naibii în văgăuna noastră plină de căcat. Vor să nu ajutăm, să nu iubim, să nu împărţim, să nu facem bine, să nu visăm, să nu credem în nimic. Şi când nu crezi în nimic ajungi un gol, un mare gol. Un rahat de gol. Trăieşti ca un gol şi mori ca un gol. Da, şi mori fără să faci nimic. Fără să ajuţi o bătrână să urce în autobuz, fără să dai un covrig unui ţigănuş din intersecţie, fără să dăruieşi o floare, fără să iubeşti marea, fără să ştii că ai încercat, fără să ai bucuria imensă că ai contat, fără ca cineva să zică vreodată despre tine că ai schimbat ceva în existenţa lui.

Să ajuţi oameni răi să devină buni. Dar nu pentru că sunt răi cu tine, ci pentru că sunt doar răi.

Să te doară tristeţea, nepăsarea.

Atunci când simţi că te doare, dacă laşi numai durerea să te macine, ajungi la depresie şi de acolo inevitabil la resemnare. Nu, asta ar fi groaznic. Resemnare. Să crezi că nu poţi şi să laşi asta să se instaleze atât de bine în tine încât nu mai vezi lumina pe care o emani. Căci luminăm, ştii, diamante, suntem tineri. Asta e atât de frumos. Şi nu numai pentru că putem să dansăm pe mese şi să bem tequilla până ajungem sub ele, ci pentru că acum se poate. Acum lumina e atât de puterincă, Doamne, atât de puterinică.

"În lume guvernează dreptatea!" În timp ce fugeam printre maşini cu o umbrelă roşie în mână am simţit că ăsta e adevărul. Nu minciuna, nu mizeria, nu ipocrizia, nu hoţia, nu nedreptatea. Lumea stă pe umerii intelectualior cu iniţiativă. Doar ăştia îl determină pe Dumnezeu să nu ne radă de pe faţa Pământului ăstuia pe care îl omorâm pe zi ce trece. Cine există cu adevărat? Rahaţii ăştia cu Jaguaru la poartă? Ăştia care nu ştiu decât legile portofelelor lor? Cine face lumea să meargă mai departe? Nu cei cu mintea limpede? Nu cei care vor ceva mai mult?
Să vrei mai mult, mai mult decât cenuşa oraşului astuia care moare, moare dacă nu ne oprim puţin din graba noastră, din tema la chimie, din variantele de bac, din WOW, din vorbit la telefon şi ne întrebăm "Ce naiba vreau eu să fac cu mine?"
Ce vrei? Vrei o casă cu etaj? O piscină? Vrei o maşină mare şi scumpă? De ce? Pentru ce? Ce faci când în tine e mai gol decât în cel mai adânc abis? Ce faci, căci sufletul tău e mai sterp decât cel al unui copil amărât care moare de foame într-un gang din centru şi care nu ştie ce e aia Maserati sau Aston Martin.

Şi poate te gândeşti, dacă e aşa atunci de ce ei ajung la TV, nu acei oameni buni? Poate chiar ca să ne revoltăm noi, să se adune atâtea în sufletele noastre: borduri, Elodia, reforme de învăţământ de căcat, gunoieri cu milioane în bancă, defrişări, autostrăzi împuţite, nenoriciţi care violează copii, bombe atomice, războaie! Poate-s pentru noi să le vedem şi să le aruncăm la gunoi, în nici un caz să le suportăm, să ne obişnuim cu ele.

Azi a nins la noi în cartier :) Vreau să simt tot din jurul meu. Ştiţi figurile acelea ale oamenilor din autobuze, aceia cărora li se citeşte resemnarea, abdicarea la viaţă pe chip. Pentru ei, să-i facem mândrii, să arătăm că existăm pe bune!

Ce pot să zic eu? Oare chiar ce îndrug acum are vre-un efect? Oare? Doamne, vă rog, străluciţi!

Ajută-mă! Pune-ţi o dorinţă :)
*Scrisoarea asta nu e pentru Tudor Chirilă. E pentru voi :)*